Un marinar cu sânge rece care joacă poker la cacealma cu țara – asta am gândit despre Traian Băsescu în anumite momente ale campaniei electorale. Am reacționat prompt și apăsat la toate derapajele lui iraționale, la ieșirile necontrolate pe care apoi le dregea, sau nu, spunând spăsit: „A fost o eroare”. L-am considerat inconștient, iresponsabil, un pistolar al hazardului politic – dar nu l-am crezut corupt. Aveam ceva informații despre niscai afaceri duboioase ale domniei sale, dar ele păleau în fața gigantismului corupției pesediste și a hotărârii cu care Băsescu anunța că va lupta cu ea pe viață și pe moarte. Mi-e greu să uit calmul agresiv cu care a spus la televizor „O să-l lipesc pe Năstase de toți pereții, dacă vrea să ne batem în dosare”. Am viu în minte umorul ucigător cu care a numit Rafo-Jafo. Iar ca să fii în stare să le dai pesediștilor întâlnire „La țepe, în Piața Victoriei!” trebuie să ai, credeam, cugetul curat ca argintul strecurat.
Am citit de câteva ori tot ce s-a scris în legătură cu manevrele imobiliare ale lui Băsescu, nevenindu-mi să cred. Însă punând lucrurile cap la cap și corelându-le logic, pentru mine rezultă cu claritate cel puțin trei lucruri:
1. Traian Băsescu a cumpărat locuința naționalizată din str. Mihăileanu nr. 2 pe 4 februarie 2003. Termenul limită legal pentru depunerea cererilor de retrocedare a imobilelor naționalizate către cei păgubiți era 31 martie 2003. Prin urmare, Băsescu a cumpărat casa din Mihăileanu 2 când în toată capitala nu se putea vinde nicio locuință naționalizată: 4 februarie înseamnă aproape 2 luni înainte de 31 martie, data după care se puteau declanșa cumpărările. Achiziția ilegală a casei a fost realizată de Băsescu cu ajutorul Administrației Fondului Imobiliar de la Primăria Capitalei, unde șef era nimeni altul decât dl Băsescu.
2. Primarul general Băsescu nu a locuit cu contract de închiriere în casa din Mihăileanu 2 decât 3 luni. Potrivit Legii 112, ar fi trebuit să locuiască cel puțin 1 an pentru a avea dreptul s-o cumpere. Și totuși, după numai 3 luni, a cumpărat-o.
3. Pe 12 noiembrie 2002, Traian Băsescu și-a donat casa proprietate personală, în valoare de câteva sute de mii de euro, din zona Otopeni-Băneasa, fiicei sale. Deci, această casă a fost inițial în proprietatea lui, după care a dat-o. Acest lucru interzice categoric cumpărarea de la stat a locuinței din Mihăileanu 2 câteva luni mai târziu – normal: ai avut casă și ai înstrăinat-o, statul nu-ți vinde alta.
Numai un înapoiat mintal, un fan până la halucinație al lui Băsescu sau un șmenar imobiliar poate să nu ia în seamă aceste ilegalități flagrante. Traian Băsescu a încălcat legea repetat și cu bună știință – ar fi culmea să presupunem că însuși primarul capitalei nu știa exact ce face. Și, hai să zicem că a făcut-o presat de împrejurări, la un moment dat, dar de atunci au trecut doi ani și dl Băsescu nici gând să-și scoată mortul din casă, ba a intrat cu el în campania electorală.
Indiferent de rezultatul redeschiderii acum a dosarului Băsescu-Mihăileanu 2, va rămâne o pată pentru Justiția română închiderea acestui dosar vreme de 10 ani.